În viață ne pregătim pentru foarte multe lucruri. Începem să învățăm încă de mici că e important să ne facem curaj pentru prima zi de școală, să ne gândim din timp la ce cadou vom cumpara pentru aniversarea unui prieten bun, să facem ordine pentru vizita bunicilor. Pe măsură ce creștem aflăm că sunt și alte momente pentru care e bine să ne pregătim din timp: examene de toate felurile, un interviu pentru un job nou sau chiar căsătoria ori aducerea unui copil pe lume. Ajungem, astfel, să ne pregătim în fiecare zi pentru ceva anume, fie că vorbim de noi înșine, de corpul și de sufletul nostru, fie că vorbim de locuința noastră, de garderoba sau de pregătirea mentală pentru un anumit eveniment.

Așa cum vă povesteam mai sus, am învățat încă de mică cum stă treaba cu pregătirea, însă partea mea preferată din an, cea în care mă simțeam cel mai bine și cea pe care o așteptam negreșit, era cea în care ne pregăteam de Crăciun. Sărbătorile de iarnă ne făceau să vrem să fim mai buni, să curățăm casa, să o ajutăm pe mama la prepararea celor mai alese bucate, să cumpărăm cadouri, să împodobim ferestrele. Desigur, toate aceste mici pregătiri aveau nevoie de timp, astfel că eu și familia mea începeam încă de la 1 Decembrie.

Cu toate că am crescut și mama nu mai e aici să gătească, zăpada nu mai cade în Ajun, iar eu nu-l mai aștept pe Moș Craciun, sărbătorile de iarnă au pentru mine același farmec, același miros, vin tot cu atâta bucurie ca atunci când eram mică și priveam fulgii de nea cu nasul lipit de sticla geamului de la balcon. Mi-au rămas multe amintiri, însă fiind copil în preajma Crăciunului e una dintre cele mai de preț pe care le am.

Astăzi mă pregătesc așa cum știu, așa cum o cer vremurile. Fac liste, planuri, cumpăr cadouri, curăț temeinic casa, deschid cartea de bucate, aprind lumânări parfumate și îmi calc haine alese. Aștept colindătorii, împodobesc bradul, trag aer îm piept și gândesc că miroase a iarnă, a ger. Deschid ușa casei mele larg și aștept pe oricine dorește să treacă pragul, încerc să țin post, mă uit la filme de sezon, scot paltoanele de la naftalină, visez să mă trezesc și afară să ningă.

Mi-e atât de dor de copilărie, de mama, de mirosul casei mele de atunci, de cozonaci, de tata care mă trăgea cu sania pe zăpada proaspăt așternută, de cum găseam pe balcon la bunici cadouri frumos împachetate. Mi-e atât de dor încât Crăciunul, an de an, mă duce înapoi acolo, iar eu sunt, chiar și pentru câteva clipe, doar un copil care se pregătește și învață poezia pentru marea întâlnire cu Moș Crăciun.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște