You are currently viewing Pentru respectarea măsurilor împotriva COVID-19, poliţiştii dâmbovițeni au verificat peste 200 de societăți comerciale!

Pentru respectarea măsurilor împotriva COVID-19, poliţiştii dâmbovițeni au verificat peste 200 de societăți comerciale!

În perioada 4-5 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost prezenți la datorie și au continuat acțiunile organizate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, pentru descurajarea faptelor antisociale, limitarea infectării cu virusul Sars-CoV-2 și creșterea gradului de siguranță în trafic.

Astfel, în această perioadă, au fost organizate 43 de acțiuni punctuale, iar polițiștii au intervenit la 55 de evenimente, dintre care 30 au fost sesizate prin 112, fiind sesizate 28 de infracțiuni.

De asemenea, pentru limitarea răspândirii virusului Sars-CoV-2, polițiștii au acționat în zonele unde se pot forma aglomerări de persoane și au efectuat verificări la 210 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și în 570 de mijloace de transport persoane.

Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii, în cele două zile, au aplicat 46 de sancțiuni contravenționale pentru neportul măștii de protecție.

În continuare forțele de ordine continuă acțiunile organizate pentru siguranța cetățenilor, aflându-se la datorie pe raza întregului județ.

IPJ DÂMBOVIȚA