You are currently viewing În 18 comune dâmbovițene, incidența cumulată la 14 zile este zero

În 18 comune dâmbovițene, incidența cumulată la 14 zile este zero

Situația epidemiologică continuă să se amelioreze, în județul Dâmbovița. Astfel, potrivit situației actualizate, publicată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița, în acest moment, în 18 comune dâmbovițene incidența cumulată la 14 zile este zero. Pragul de 3 la mia de locuitori mai este depășit doar la Cornățelu (5,28) și Vișinești (3,5).

Și în municipiul Târgoviște numărul cazurilor noi de Coronavirus a continuat să scadă, acesta fiind în prezent de 1,2.

Autoritățile atrag atenția că, la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale din județul Dâmbovița este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul și gura, în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, spaţiile publice deschise cu aglomerări de persoane, mijloacele de transport în comun, locul de muncă, pieţe, târguri şi locurile unde se formează cozi.

Se exceptează de la această măsură:
a) copiii cu vârstă mai mică de 5 ani;
b) persoanele care la locul de muncă sunt singure în birou;
c) prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
d) reprezentanţii cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
e) persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activităţi sportive.

AUTOR: F.S.