Zilele trecute citeam pe internet un articol, de fapt, nu, nu un articol, ci mai degrabă o postare a unei domnișoare – termen folosit de mine deloc în sensul peiorativ, ba chiar apreciativ, dacă pot spune așa, care își exprima liber părerea despre perioada sărbătorilor de iarnă. Politicos, argumentat și demn de luat în considerare, opinia era într-adevăr bine conturată, vehementă, iar ea foarte hotărâtă.

Revenind, nu vreau nicicum să o contrazic. Vreau doar să îmi exprim, la rându-mi, părerea despre luna decembrie, despre sfârșitul anului, despre tradițiile și obiceiurile cu care am crescut și pe care plănuiesc să le insuflu copiilor mei.

V-am spus de la început că gagica era hotărâtă și asumată, “sriga” din toți rărunchii că începe să deteste luna în curs. Vorbea despre cum decembrie nu este frumoasă și magică, dedicată familiei, ci stresantă, aglomerată și mult prea agitată. O alergătură de colo-colo, bani cheltuiți și achiziții nejustificate, proaste și mult prea costisitoare – nu doar pentru buzunar, ci și pentru mediu. Aici intervin eu și, așa cum am menționat deja, nu o contrazic, însă nici de acord cu ea nu pot să fiu. Într-adevăr, ultima lună din an este plină, un carusel de sentimente și de senzații, o perioadă în care agenda fiecăruia dintre noi este inuman de încărcată: curățenie generală, preparat bucate de sezon, serbări la grădinițe și la școli, goana după cadoul perfect și câte și mai câte. Cu toate acestea, însă, mă gândesc la mine, la cum am fost crescută, la cât de bine mă simt atunci când Anul Nou bate la ușa unei case ordonate, la cozonacii bunicii, la fiecare spectacol, elevă fiind, la care părinții mei au stat în primul rând, la darurile pe care le găseam în ghetuțe, la cele din seara de Ajun. Da, nu îmi amintesc cu exactitate cadourile în sine, însă senzația, emoția pe care o simțeam văzând că am primit ceva, orice, aceea nu poate fi înlocuită. Nici ea și nici liniștea sufletească pe care mi-o oferă, cel puțin mie, o casă curată. Și nici mirosul de cozonac, și nici mândria cu care recitam poezia știind că mama mă privește.

Bineînțeles că în discuție era adus și consumerismul, era prezentat idealul american după care tânjim, dar pe care nu îl putem atinge. Cunosc, am citit, am studiat, am văzut cu ochii mei. Așa cum am văzut și sclipirea din ochii oamenilor, la bradul amplasat în mijlocul orașului meu. Trist este faptul că unii nu își permiteau unul, astfel că cel înălțat și împodobit de autoritățile locale era, cumva, al lor.

Cred cu tărie că indiferent de cât de încărcată, de cât de dificilă și de cât de costisitoare este luna decembrie, ea are farmecul ei unic, pentru care o așteptăm. Crăciunul este naștere, viață, familie, bunătate, solidaritate, empatie, ajutor, mireasmă, lumină. Cei ce se pregătesc trei săptămâni pentru cea de a patra irosesc luna decembrie și uită, uită că sezonul sărbătorilor de iarnă se deschide nu neapărat cu primul fulg de nea, ci cu primul gând bun.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște