You are currently viewing Programul de modernizare a infrastructurii educaționale din municipiul Târgoviște este în plină desfășurare

Programul de modernizare a infrastructurii educaționale din municipiul Târgoviște este în plină desfășurare

Programul de modernizare a infrastructurii educaționale din municipiul Târgoviște este în plină desfășurare, a declarat, astăzi, Cristian Stan, în cadrul unei conferințe de presă. Primarul târgoviștean a subliniat că pe lângă reabilitarea și modernizarea radicală a trei școli gimnaziale (Școala Mihai Viteazul – deja finalizată, Școala numărul 13, Matei Basarab – lucrările vor fi finalizate curând, stadiul de execuție este de peste 90% și Școala numărul 6, Tudor Vladimirescu – lucrările abia au debutat, durata de execuție fiind de 24 de luni), pe actualul program european de finanțare, se lucrează și la Grădinița numărul 8 rază de Soare și la Grădinița din cartierul Sagricom. În plus există și alte unități școlare târgoviștene, pentru care se caută soluții de finanțare.

Avem solicitare de finanțare, prin Compania Națională de Investiții și  pentru Școala numărul 10, Radu cel Mare. Acolo este deja finalizat proiectul, sper să găsim și o sursă de finanțare de natură să ne permită să începem execuția de lucrări”, a explicat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

AUTOR: F.S.