Veste bună pentru 2,5 milioane de pensionari, explicată, într-o postare de social-democratul Radu Popa. Potrivit deputatului dâmbovițean, odată cu majorarea punctului de pensie, de la 1 ianuarie, pensionarii cu pensii mici vor avea un venit de 2200 de lei pe lună
„Toți pensionarii cu pensii mai mici de 1600 lei, după majorarea punctului de pensie, vor avea, în ianuarie 2022, un venit de 2200 lei (pensie + ajutor). Aceștia vor primi un sprijin financiar, pentru a face față dificultăților legate de creșterea inflației și a prețurilor la energie.
Cum se aplică ajutorul?
Pentru cei cu pensia până în o mie de lei se acordă un ajutor de 1200 lei.
Pentru cei cu pensia între 1001 și 1600 lei inclusiv se acordă un ajutor echivalent cu diferența până la 2200 lei.
Ajutorul se acordă o singură dată, în luna ianuarie, odată cu pensia. Din februarie pensionarii vor primi în continuare pensia, la valoarea stabilită după majorări:
-pensia minimă de la 800 la o mie de lei
-punctul de pensie de la 1442 în prezent la 1586 lei”, explică Radu Popa.
AUTOR: F.S.














