You are currently viewing Administrația SUA crede că mai are la dispoziție o lună pentru a preveni un război între Rusia și Ucraina

Administrația SUA crede că mai are la dispoziție o lună pentru a preveni un război între Rusia și Ucraina

Potrivit CNN, serviciile de informații din SUA au detectat, încă de la începutul toamnei, semnele unei intenției a Rusiei de a ataca Ucraina, iar președintele Joe Biden a luat decizia unor acțiuni rapide, pentru a nu mai repeta greșelile făcute în 2014, când SUA și Europa au fost luate prin surprindere de ocuparea și anexarea Crimeei.

De această dată, echipa de securitate națională de la Casa Albă a activat toate instrumentele posibile pentru a încerca să-l descurajeze pe Vladimir Putin.

“Ceea ce am făcut a fost extrem de calculat, dar de acum mai avem doar o fereastră de aproximativ patru săptămâni”, a declarat pentru CNN un oficial din domeniul securității. Inițial, administrația americană s-a concentrat pe acțiuni diplomatice discrete, dar directe – directorul CIA, Bill Burns, a mers personal la Moscova pentru a-l avertiza pe Putin să nu facă o astfel de mișcare.

Dar, pe măsură ce trupele ruse continuau să se adune în apropierea graniței cu Ucraina, diplomația discretă a fost schimbată cu semnale publice ferme că Rusia se va confrunta cu sancțiuni dure, precum și cu asistență militară sporită din partea SUA pentru Ucraina. Oficialii americani subliniază acum că aceste consecințe vor depăși cu mult toate situațiile cu care s-a confruntat Rusia după ocuparea Crimeei, în 2014.

“Sancțiunile pe care le-am impus Rusiei în 2014 au fost în mare măsură menite să inhibe dezvoltarea pe termen mediu și lung a unor firme de stat ruse, prin restrângerea accesului acestora la piețele de capital și la tehnologiile din SUA”, a spus un oficial de la Casa Albă.

În schimb, opțiunile care se află acum pe masă “ar fi copleșitoare, imediate și ar provoca costuri semnificative economiei ruse și sistemului lor financiar”.

Autor: Adrian G.