Anul viitor le va aduce românilor o creştere a salariului minim, a punctului de pensie şi a alocaţiilor pentru copii. Astfel, salariul minim în 2022 va fi 2.550 lei brut, reprezentând o creştere de 10,8% comparativ cu cel din 2021, punctul de pensie va creşte cu 10%, la 1.586 lei, iar indemnizaţia socială minimă se majorează la 1.000 lei. De asemenea, se majorează la 243 de lei alocaţia de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, dar şi pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, până la terminarea acestora, inclusiv pentru cei cu handicap care urmează o formă de învăţământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani. Tot începând cu 1 ianuarie 2022, creşte la 600 de lei şi alocaţia pentru copiii în vârstă de până la 2 ani sau până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
Există și vești rele, însă: electricitatea în regim de serviciu universal şi carburanţii se scumpesc începând cu data de 1 ianuarie 2022. Și nivelul accizelor va creşte uşor anul viitor, fiind indexat cu inflaţia, pentru aproape toate categoriile de produse, singura excepţie fiind ţigaretele, unde nivelul accizelor rămâne la 563,97 lei pentru 1.000 de bucăţi.
În schimb, tarifele la telefonie fixă şi mobilă vor scădea cu 22% de la 1 ianuarie 2022, ca urmare a unui regulament al Comisiei Europene. Astfel, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor practica un tarif de 0,55 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor mobile în propriile reţele, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,07 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor fixe în propriile reţele.
Alte decizii care au fost luate de autorităţi şi se aplică de la 1 ianuarie includ plata CASS de către pensionarii cu pensii mai mari de 4.000 de lei; TVA pentru energie termică a fost redusă cu 5% până la 31 martie; TVA a fost stabilită la 5% pentru locuinţele mai ieftine de 140.000 de euro.
Tot începând cu 1 ianuarie, se vor acorda din nou vouchere de vacanţă, în valoare de 1.450 de lei. Tichetele cadou vor putea fi acordate de angajatori doar propriilor salariaţi, nu şi altor persoane fizice, ca până acum. Valoarea cadourilor în bani şi/sau în natură, inclusiv tichetele-cadou, care pot fi acordate de angajatori de la 1 ianuarie se majorează de la 150 de lei la 300 lei.
Nu în ultimul rând, programul IMM Invest şi subprogramul Agro IMM Invest au fost prelungite şi vor beneficia în 2022 de un plafon de zece miliarde de lei.
AUTOR: F.S.














