You are currently viewing Vasile – Felix Cozma a fost numit în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici

Vasile – Felix Cozma a fost numit în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici

Luni, 3 ianuarie 2022, prim-ministrul Nicolae Ciucă a semnat decizia de numire a lui Vasile – Felix Cozma în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Cu o bogată experienţă în administraţia publică centrală, dar şi locală, preşedintele Cozma revine la ANFP pentru al doilea mandat. Primul mandat s-a desfăşurat în perioada martie 2018 – decembrie 2019 şi a cuprins activităţi cu rezultate valoroase, inclusiv implementarea de proiecte prin intermediul finanţării externe şi activităţi de substanţă, derulate în marja deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
Digitalizarea serviciilor publice oferite de instituţiile publice şi simplificarea procedurilor de lucru sunt două dintre obiectivele pe care le-am avut în vedere încă din primul mandat de preşedinte al ANFP. Mă bucur că am ocazia de a continua munca începută şi de a dezvolta reformele de impact pentru administraţia publică. Îmi doresc oameni bine pregătiţi în funcţia publică şi voi face din profesionalizarea funcţionarilor publici un deziderat. În toate demersurile voi avea în vedere deschiderea către cetăţeni, căci interesul acestora trebuie să primeze în toate acţiunile oamenilor din serviciul public. Mă onorează şi, totodată, mă responsabilizează această funcţie. Sunt sigur că voi avea sprijinul colegilor mei din ANFP, în tot ceea ce îmi propun. Împreună vom realiza lucruri de care să fim mândri şi care să servească binelui comun!”, a declarat noul preşedinte al ANFP.

Felix Cozma este liderul grupului PSD din Consiliul Județean Bihor și este vicepreședinte PSD Bihor. El a fost șeful Organizaţiei de Tineret a PRM Bihor până în 2008, când a renunțat la PRM și s-a înscris în PSD. Cozma a fost președinte al ANFP în perioada 2018 – 2019. Între 2016 și 2018 a fost Șef Serviciu în cadrul Centrului Național de Acreditare. Între 2012 – 2016 a fost director executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Bihor. Înainte să intre în administrația publică Cozma a fost director general al unui grup de farmacii.

Potrivit CV-ului, social – democratul este licențiat al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității Vasile Goldiș. Și este licențiat în Stiințe Politice și Relații Internaționale la Universitatea din Oradea.

Editor: Adrian G.