Cred că dacă mă citiți deja de ceva timp știți despre mine că sunt, cum ar spune generația nouă, „de modă veche”. Îmi plac lucrurile așa cum se făceau ele cândva, tradițiile, superstițiile, obiceiurile. Și ca să păstrez încă magia sezonului vă mărturisesc că mănânc în noaptea dintre ani pește și struguri, port ceva de culoare roșie și nu uit niciodata ca la miezul nopții să îmi pun o dorință. Sunt convinsă că nu listele pline de rezoluții pentru noul an sunt cele de care vom ține cont, cred în schimb că ceea ce ne-am dorit atunci este mantra de care ne vom agăța întreg anul viitor.
Obișnuiam să îmi scriu în agendă tot felul de lucruri pe care mi le doream pentru perioada următoare. De pildă, înaintea izbucnirii pandemiei aveam în plan câteva destinații pe care voiam cu tot dinadinsul să le vizitez. Desigur că în acel an nu am reușit să bifez nici măcar una dintre ele. Acela a fost anul în care mi-am dat seama că dorința pe care mi-am pus-o la cumpăna dintre ani s-a îndeplinit, însă lista lungă cu locuri pe care voiam să le văd a rămas neatinsă. Am nădăjduit atunci să fiu sănătoasă, lucru care s-a și întâmplat – reușind pe tot parcursul anului să mă feresc de virusul nenorocit care deja îmbolnăvise mult prea mulți oameni din jurul meu.
Unde vreau să ajung cu toate acestea? La ideea că planurile sunt bune, că rezoluțiile ne ajută să avem o atitudine potrivită în vederea atingerii unor scopuri, însă și la convingerea că țelurile unui an nou nu trebuie să vină la pachet cu dezamăgirea unei eventuale nereușite. Da, continui să îmi fac liste, să îmi propun chestii, să muncesc pentru realizarea unor visuri, să sper la atingerea unor idealuri, însă nu mai fac mantră din acestea, nu mai pun pe umerii mei o presiune greu de explicat în cuvinte.
Am învățat că viața mă va duce acolo unde îmi doresc numai dacă am răbdarea necesară să aștept, numai și numai dacă mă încred în mine și în forța divină care planează asupra universului meu. Atunci când anumite lucruri nu depind de mine, iar eu nu pot face nimic ca acestea să se întâmple, trebuie să am credința ce ele se vor rezolva. Din propria experiență vă spun că atunci când m-am așteptat mai puțin, atunci când m-am resemnat și n-am mai încercat să mă agăț cu disperare de orice prostie ce părea la prima vedere o oportunitate, atunci când am cântărit lucrurile rațional, am reușit. Am bifat de pe listă și lucruri pe care le trecusem acolo conștientă că poate nu se vor îndeplini, însă care, cumva, au găsit o portiță și mi-au demonstrat că acolo unde eu nu mai pot face nimic, totuși cineva mai poate face ceva.
Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.














