Târgoviștenii s-au trezit astăzi, în sunet de raclete. Parcările și mașinile au fost acoperite peste noapte de un strat gros de gheață, greu de înfrânt la primele ore ale dimineții. Primarul municipiului Târgoviște informează că utilajele și angajații Direcției de Salubritate au acționat încă de la ora 2 dimineața, pentru a ține fenomenul meteo sub control. Umiditatea crescută din atmosferă și temperaturile scăzute au favorizat însă menținerea pojghiței groase de polei.
”Începând cu ora 02.00, în municipiul Târgoviște se acționează pentru combaterea poleiului, atât pe partea carosabilă, cât și pe trotuare!
Circulați cu mare grijă”, avertizează primarul municipiului, Cristian Stan.


AUTOR: F.S.














