Reacție promptă a deputatului Radu Popa la declarațiile vicepereședintelui PNL, Rareș Bogdan, care a afirmat aseară că actuala conducere a Autorității Naționale pentru Reglementare în Energie ar trebui demisă, întrucât nu reușește să-și îndeplinească rolul de reglementator. Sarcastic, social-democratul dâmbovițean, îi amintește liberalului că nu mai lucrează în presă, deci nu mai este în postura în care să iasă pe post cu orice informație și propune ca acesta să preia șefia ANRE, de unde, cu siguranță ar rezolva criza energetică din țară, fiind atât de bun cunoscător al fenomenului.
”Am citit cu mare emoție declarațiile lui Rareș Bogdan de ieri, când ne spunea care e termenul de garanție al actualei Coaliții și chiar cele mai recente, cele de aseară, când cerea demisia conducerii ANRE. Sprinten, micuțul!
Înțeleg ca știe multe, inclusiv cine e vinovat de creșterea prețurilor la energie, respectiv conducerea ANRE. Desigur, Dumitru Chiriță trebuia să termine centrala de la Iernut și poate Zoltan Nagy sau altcineva din conducerea ANRE să extragă gaze din onshore ca să scadă presiunea pe preț. Sau ne uităm unde nu trebuie?…
Însă, având în vedere că domnia sa se pricepe și la politică și la energie, eu propun conducerii PNL ca dl. Rareș Bogdan să fie numit șeful ANRE și, astfel, vom fi cu toții liniștiti că dânsul va soluționa rapid criza energetică din România și va liniști apele politicii.
Dar dacă propunerea mea nu va găsi ecou la PNL, atunci măcar să’i spună cineva că el nu mai e moderator tv și că opiniile lui din prime-time ar trebui să fie, de multicel, fundamentate pe analize consistente făcute, eventual, de profesioniști-îmi cer scuze că am adus această noțiune în discuție”, scrie deputatul Radu Popa
AUTOR: F.S.














