Mă pregătisem astăzi pentru un subiect pe care îl tot amân de ceva vreme, însă, ca de fiecare dată, ceva mai important apare iar eu simt nevoia să dezbat o situație concretă, și nu neapărat ceva general. Las pe data viitoare ideea pe care deja o conturasem în minte și mă concentrez pe ceva de care m-am împiedicat în aceasta dimineață.

În perioada comunistă circulau în rândul angajatorilor, cu privire la angajați, tot felul de scrisori de recomandare. Fie că vorbim de telefoane, de întâlniri matinale sau de scrisori propriu-zise, existau tot felul de instrumente prin care cineva se putea angaja. Ia-l că e fiul nu-știu-cui general, că e fiica șefului de post, ori că n-are cu cin’ se lăuda, da-i băiat bun și deștept. Oricum ar fi fost, din gură în gură și deloc oficial, în stânga și în dreapta se făceau tot felul de recomandări. Și nu trebuie să mă credeți pe mine pe cuvânt, întrebați-vă părinții, bunicii sau unchii și mătușile.

Revenind în zilele noastre, practica nu este nici astăzi deloc străină, însă acum oamenii obișnuiesc să procedeze mai asumat, oficial, cu dovezi. Și iată-ne ajunși în fața unui interviu, cu un CV și cu o scrisoare de recomandare din partea unui fost angajator, sperând că porțile unui nou început ni se vor deschide larg în față. E de menționat că cele două sunt absolut necesare, iar lipsa uneia dintre ele este absolut catastrofală, îndeajuns de importantă încât să pierdem jobul mult visat.

Și ca totuși să apuc până la finele articolului să vă spun de ce am ales să scriu astăzi despre acest subiect, încep, desigur, cu începutul. Săptămânile trecute primim un mail în care o anumită companie ne roagă respectuos să oferim câteva detalii cu privire la un fost angajat. Probabil termenul pe care îl căutau era “scrisoare de recomandare”, însă mă gândesc că n-au vrut să ne sperie, motiv pentru care au cerut doar “o scurtă caracterizare a domnului X, care să cuprindă câteva informații cu privire la atitudinea domnului X vizavi de job”. Primul impuls a fost să deschid un document word și să mă apuc de redactat, apoi am realizat că respectiva persoană nu a lucrat neapărat cu mine și că cel mai indicat ar fi să las pe altcineva să se ocupe de această sarcină nu doar ușoară, ci și foarte interesantă. Cel ce avea norocul să vorbească despre un fost coleg avea posibilitatea, cu doar câteva cuvinte, să îi schimbe pentru totdeauna viața! Am redirecționat mailul și am așteptat. Mi-am trecut ca urgență verificarea îndeplirii sarcinii și în timp ce zilele se scurgeau, persoana responsabilă cu redactarea mini scrisorii de recomandare nu dădea niciun semn că ar fi încântată, sau măcar dispusă, să încerce să pună cap la cap doua, trei fraze. De vreme ce nu am primit nimic înapoi, am încercat să iau legătura cu ea. Răspunsul a fost dezamăgitor și m-a făcut, încă o dată, să realizez înspre ce ne îndreptăm ca omenire. Mi-a spus nonșalant că nu are ce să spună, că doar nu o să-l ajute pe respectivul domn X să își găsească de muncă în altă parte, chiar dacă acesta a fost mai mult decât ok și a respectat întotdeauna ierarhia conducerii, și-a îndeplinit cu rigurozitate sarcinile trasate și nu a întârziat nici măcar o zi cu ceva ce i se ceruse la o anumită dată, nu a avut absențe nejustificate și chiar era îndrăgit de majoritatea colegilor.

M-am mâhnit și n-am înțeles dacă de silă, de invidie, ori din răutate, nu a avut bunăvoința să așterne pe hârtie nici măcar un cuvânt. Am cerut permisiunea șefului meu să scriu eu scrisoarea de recomandare și m-am asigurat că ea reprezintă biletul de angajare al domnului X. Așa a fost, iar fostul coleg mi-a umplut imbox-ul de mulțumiri. M-am simțit extraordinar știind că am reușit să ajut pe cineva care merita cu adevărat să avanseze în carieră.

Concluzionez aici, cu voi, exact așa cum am închis scrisoarea de recomandare pe care nu o voi uita niciodată: un om nu pleacă de undeva pentru că îi este bine, pleacă în mod evident în căutarea unui loc mai bun.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.