You are currently viewing Însemnătatea zilei de 24 ianuarie, în istoria României

Însemnătatea zilei de 24 ianuarie, în istoria României

Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești. Acesta a fost primul pas important în formarea teritoriului României de azi, următorul eveniment având loc la 1 decembrie 1918, când a fost înfăptuită Marea Unire.

Ziua de 24 ianuarie 1859, ziua alegerii lui Alexandru Ioan Cuza la București ca domnitor al Țării Românești, după ce la 5 ianuarie fusese ales la Iași domnitor al Moldovei, este ziua când s-au împlinit aspirațiile naționale ale revoluționarilor de la 1848 care înscriseseră în programele lor idealul unirii Principatelor drept „cheia de boltă fără de care s-ar prăbuși întreg idealul național”.

Actul istoric al Unirii de la 24 ianuarie 1859, despre care Mihail Kogălniceanu spunea că este „actul întregii națiuni române”, a rămas un moment decisiv în istoria românilor, pentru că recunoașterea internațională a Unirii și măsurile adoptate în anii care au urmat au dus la obținerea și recunoașterea independenței României în anii 1877 – 1878 și la îndeplinirea idealului național de unire a tuturor românilor în 1918. În egală măsură, momentul 24 ianuarie 1859 a fost primul pas făcut de națiunea română pe drumul modernității și al integrării europene.

AUTOR: F.S.