You are currently viewing Peste 500 de elevi dâmbovițeni vor învăța, săptămâna aceasta, în online

Peste 500 de elevi dâmbovițeni vor învăța, săptămâna aceasta, în online

158 de elevi și preșcolari din județul Dâmbovița au fost confirmați ca purtători de COVID-19, în ultima săptămână. La aceștia se adaugă 71 de persoane angajate în învățământ.

La început de săptămână 6 clase au prezența fizică suspendată, ca apariția a trei cazuri confirmate, astfel că 158 de preșcolari și elevi au trecut în on-line. La aceștia se adaugă și cei 385 de elevi ai Liceului Tehnologic Nucet, pentru care s-au suspendat cursurile în format clasic, ca urmare a cazurilor confirmate, anunță Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, într-un comunicat de presă.

Situația actualizată zilnic a grupelor/claselor/unităților cu activitate suspendată este publicată pe site-ul oficial al inspectoratului școlar, la secțiunea Funcționarea unităților de învățământ.

AUTOR: F.S.