You are currently viewing Din cauza creșterii facturii la energie, cetatea Rupea nu va mai fi iluminată noaptea

Din cauza creșterii facturii la energie, cetatea Rupea nu va mai fi iluminată noaptea

De acum, Cetatea Rupea nu va mai fi iluminată noaptea. Decizia a fost luată de autoritățile locale ale orașului, după ce prețurile la utilități s-au majorat semnificativ, transmite Rador.

Anul trecut plăteam 220 de lei MWh, plus taxe. Anul acesta am primit ultima ofertă de la Electrica pe la 3.600 de lei pe MWh, adică undeva de 15 ori mai mare tariful față de anul trecut. Am găsit un furnizor de energie electrică abia săptămâna trecută. Am semnat pentru 3 luni de zile pe 1.000 de lei, adică de 4 ori mai mare. În condițiile acestea nu ne mai permitem să iluminăm cetatea până dimineața. Efectiv, intrăm în incapacitate de plată și am luat hotărârea ca, după ora 22:00, să stingem iluminatul monumentului”, a explicat primarul din Rupea, Alexandru Opriș.

Facturi dublate și chiar triplate sunt și la Castelul Bran, obiectivul cel mai vizitat din județ, însă aici, cel puțin deocamdată, nu vor fi luat măsuri de reducere a consumului.

AUTOR: F.S.