De când mă știu m-am lipit de oameni, m-am agățat cu disperare de tot ceea ce mi-au oferit ei. De multe ori am renunțat la importante ocazii pentru cei din jurul meu și nu regret, însă privind în urmă, nu pot să nu mă întreb cum ar fi fost dacă m-aș fi urcat în trenul în a cărui gara, de fapt, nu m-am grăbit niciodată să ajung.
Regret că n-am fost îndeajuns de curajoasă, că n-am plecat decât prea târziu, că n-am alergat să îmi împlinesc visurile, că m-am agățat de cei din jurul meu ca un scai și că am făcut alegeri gândindu-mă la oameni pentru care nu contam nici măcar în prezent; de viitor nici nu îndrăznesc să mai aduc vorba. Atfel că, am ajuns într-un moment al vieții în care pur și simplu mă oftic. Îmi pare rău că am ratat ocazii cu care nu mă voi mai întâlni niciodată în această viață. Îmi pare rău că am pierdut noțiunea timpului și că m-am crezut nemuritoare, că am acceptat să rămân în locuri în care nu m-am simțit bine, că am fost pusă în situații care nu mi-au făcut cinste, de dragul unor oameni care, în tot acest timp, și-au satisfăcut nevoile, dorințele, s-au descoperit pe sine sau lumea înconjurătoare.
Anul 2022 n-a început de mult, iar una dintre rezoluțiile mele a fost fix aceasta: să alerg mai tare spre gări, sperând că voi prinde anumite trenuri. N-am să pun presiune. Recitiți. Ideea e să îmi doresc mai mult, să fac mai multe, să alerg mai convingător, nu neapărat să mă și urc în vagon sau chiar să merg până la ultima stație. M-am gândit să iau în considerare pașii mici – căci niciodată nu m-am simțit comod făcând salturi.
Am auzit că optimisul se molipsește, iar eu tare mi-aș dori să mă îmbolnăvesc de el. Aș vrea, așa, să cer mai multe de la viață, să aleg mai vehement, să fiu mai îndrăzneață, să nădăjduiesc mai tare, să mă gândesc mai des la mine, să fac din situații nașpa oportunități, să transform ceva rău în ceva ce merită povestit și mai ales..să alerg naiba mai repede spre gările alea în care mă așteaptă trenuri pe care n-am reușit niciodată să le prind.
Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.














