Un cod portocaliu de viscol, care vizează și zona montană dâmbovițeană, a intrat în vigoare, în această dimineață. La peste 1600 metri altitudine, vântul va sufla cu peste 120-140 de km/oră, iar vizibilitatea va fi extrem de redusă, avertizează meteorologii. În paralel, mai mult de jumătate din țară este sub cod galben de vânt. Avertizările, spun meteorologii, sunt valabile până luni dimineață.
Astfel, codul portocaliu este valabil de duminică ora 10.00 până luni la ora 8.00, la munte, la altitudini de peste 1.600 de metri. Meteorologii au anunțat că este vânt cu rafale de peste 120…140 km/h, viscol puternic, zăpadă troienită și vizibilitate foarte scăzută. Local ninsorile vor fi abundente îndeosebi în Carpații Orientali.
Sunt vizate de codul portocaliu județele Maramureș, Bistrița Năsăud, Suceava, Mureș, Harghita, Neamț, Bacău, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Brașov, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Gorj, Caraș Severin, Hunedoara, Alba și Cluj.
În acest context, salvamontiștii fac apel la turiști să nu își planifice ieșiri pe traseele montane, în următorul interval, vremea fiind extrem de neprietenoasă, iar pericolul de avalanșe crescut.
AUTOR: F.S














