Fostul deputat dâmbovițean și consilier județean, Ionuț Săvoiu, și-a început, astăzi, activitatea, la Ministerul Transporturilor, după ce săptămâna trecută a fost numit secretar de stat. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, subliniază cu acest prilej importanța numirii social-democratului dâmbovițean, pentru implementarea unor proiecte vitale pentru județul nostru.
”De astăzi, Ionuț Săvoiu a început activitatea de secretar de stat la Ministerul Transporturilor, funcție extrem de importantă pentru județul nostru.
Proiecte precum construirea inelelor de centură ale municipiilor și orașelor dâmbovițene, dar și lucrările de extindere și modernizare a drumurilor naționale care traversează județul nostru au nevoie de susținerea acestuia la Ministerul Transporturilor pentru ca acestea să demareze cât mai repede.
Îi urăm succes secretarului de stat Ionuț Săvoiu în noua postură și la cât mai multe realizări!”, îi urează președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
AUTOR: F.S.














