Industria HoReCa este într-o mare criză, iar măsurile guvernamentale în acest domeniu nu și-au atins scopul, spune președintele Camerei de Comerț Dâmbovița. Valentin Calcan a mărturisit, aseară, la Bazar TV că intenționează să-i invite pe reprezentanții acestui domeniu, din județul Dâmbovița, la o masă rotundă, în cadrul căreia să găsească soluții salvatoare.
”Am avut mai multe discuții, în iarna acest cu antreprenorii din zona de HoReCa, lucrurile sunt destul de dificile și aș vrea să facem o masă rotundă în care să invit actorii majori din zonă, pentru că sunt destul de mulți, să vedem ce putem să facem, astfel încât să putem să ne salvăm. HoReCa astăzi, este clar lăsată la și altele. În mod evident, se vede că măsurile guvernamentale nu și-au atins scopul, nici pe departe. deci industria a pierdut un număr major de salariați, astăzi este într-o criză de forță de muncă incredibilă, iar oameni calificați nu mai există. Nu poți să califici peste noapte un bucătar bun, un ospătar bun (…) nu avem școli, încercăm să facem și avem colaborări bune cu liceele din Dâmbovița, dar sunt insuficiente, nu avem manageri în turism și oameni care să vină în această zonă, pentru că oamenii și-au pierdut speranța că HoReCa poate fi un loc de muncă atractiv, cu continuitate”, a explicat Valentin Calcan.
Președintele Camerei de Comerț spune că industria este complet destabilizată și că una intre variantele la care s-a gândit, pentru ca antreprenorii să fie mai bine auziți, ar fi înființarea unei asociații județene.
”Eu le-aș propune să facem o asociație HoReCa Dâmbovița, astfel încât să putem merge și să fim reprezentați în marile asociații profesionale, pentru că nu suntem astăzi reprezentați, deși avem un potențial extraordinar, în Dâmbovița (…) pe care nu reușim să-l exploatăm din multe motive, de la infrastructură până la lipsa organizării antreprenorilor din zonă”, a explicat Valentin Calcan.
AUTOR: F.S.














