Familia, școala, biserica sunt pilonii principali pe care se poate construi o reașezare a societății românești. Oamenii trebuie să primească mesaje sociale, de educare și să se întoarcă spre latura lor spirituală, spune Ivan Vasile Ivanoff, fost secretar general al Consiliului Județean Dâmbovița. Lumea este fascinată de subcultură, de mesaje care nu aduc plus-valoare, avertizează profesorul universitar, care spune că este nevoie urgentă de o schimbare.
”Ceea ce se întâmplă în momentul de față în școală este o nenorocire. Noi am avut o tradiție extraordinar de bună și am dat cei mai buni piloți, cei mai buni medici, am avut profesioniști adevărați, excepționali, oameni de o valoare incontestabilă. Acești oameni trebuie să transmită mai departe. Școala trebuie să dea nu numai cunoștințe, dar trebuie să încurajeze creativitatea, să ieșim din șabloanele memorării”, a declarat, aseară, Ivan Vasile Ivanoff, într-un interviu acordat Bazar TV.
De altfel, unul dintre cei mai experimentați și respectați oameni din administrația dâmbovițeană, va putea fi urmărit, începând de astăzi, de la ora 17.00, realizând emisiunea ”În umbra puterii”, la Bazar TV.

AUTOR: F.S.














