You are currently viewing Facturi de 11 ori mai mari, în luna ianuarie, pentru locuințele ANL din Târgoviște

Facturi de 11 ori mai mari, în luna ianuarie, pentru locuințele ANL din Târgoviște

”Am primit niște facturi la gaze, pentru locuințele ANL. Cele din ianuarie sunt mai mari de 11 ori decât cele din decembrie”, anunță primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, care pentru prima dată se declară speriat. Invitat la Riposta pe Net și Dâmbovițeanul.com, edilul a subliniat că va cere compensarea facturilor, dar adaugă că tot vor fi de 2-3 ori mai mari.

”O să contestăm facturile, o să facem tot ce putem, noi trebuie să facturăm și să le dăm către locatari. E ceva incredibil, să plătești de 11 ori mai mult doar la gaze, este crimă (…) este prima dată când mă sperii (…) este o perioadă extraordinar de grea și, în momentul ăsta, lucrurile par scăpate de sub control”, a subliniat Cristian Stan, care îi sfătuiește pe toți cetățenii să facă contestații, să ceară să li se justifice tarifele și valoarea facturilor primite.

În actualele condiții, Cristian Stan mărturisește că se teme că, din cauza facturilor enorme, Complexul Turistic de Natație ar putea fi închis.

”Eu aștept factura la Complexul Turistic de Natație. Cu tot regretul, dacă vom avea ceva de genul ăsta, pentru că acolo nu se compensează nimic, nu știu dacă vom mai putea continua cel puțin o perioadă. Nu poți să oprești încălzirea sau să trimiți copiii acasă, ca în alte zone, dar vom fi puși în niște situații excepționale”, a mai declarat edilul târgoviștean.

AUTOR: F.S.