You are currently viewing TÂRGOVIȘTE: Continuă lucrările de reabilitare și modernizare a Bulevardului Regele Carol I!

TÂRGOVIȘTE: Continuă lucrările de reabilitare și modernizare a Bulevardului Regele Carol I!

Lucrările de reabilitare a  Bulevardului Regele Carol I din municipiul Târgoviște sunt în plin proces de desfășurare,  finanțarea fiind asigurată din fonduri europene! Prezent pe șantier, primarul Cristian Stan a transmis, cu puțin timp în urmă, că în perioada următoare, în cadrul aceluiași proiect, vor debuta acțiunile de refacere și modernizare a bulevardului Mircea cel Bătrân, unul dintre principalele artere de circulație din municipiu:

Intervențiile presupun refacerea integrală a părții carosabile, inclusiv a terasamentului, turnarea a 2 straturi de asfalt, dar și refacerea trotuarelor, inclusiv înlocuirea bordurilor existente, deteriorate, cu borduri de granit.

Totodată, în zona trotuarului, se va realiza canalizație pentru cabluri tip NetCity în vederea introducerii în subteran a tuturor rețelelor deținătorilor de utilități.

În cadrul aceluiași proiect, în perioada imediat următoare, vor debuta și lucrările de reabilitare a bulevardului Mircea cel Bătrân.