You are currently viewing Salvamontiștii au intervenit pentru salvarea a trei refugiați ucraineni, blocați în zăpadă, în Munții Maramureșului

Salvamontiștii au intervenit pentru salvarea a trei refugiați ucraineni, blocați în zăpadă, în Munții Maramureșului

Trei refugiați ucraineni au solicitat, în această seară, ajutorul salvamontiștilor din Maramureș, după ce au rămas blocați, în zona muntoasă din apropierea localitatilor Petrova – Ruscova. Cei trei, doi bărbați și o femeie, au trecut frontiera și au ajuns într-o zonă cu zăpadă foarte mare, care le-a făcut imposibilă deplasarea.

”Cele trei persoane au fost găsite datorita localizării făcute de profesionistii de la STS.
Nu au probleme medicale persoanele fiind doar speriate si confuze. În acest moment salvatorii montani ii extrag din zona greu accesibila unde zăpada este foarte mare iar ulterior vor face jonctiunea cu autoritatile române unde acestea vor prelua persoanele pentru procedurile specifice în astfel de cazuri.
Misiune incheiata cu bine. Multumiri colegilor de la STS pentru excelenta colaborare.
Salvamontistii se vor intoarce in baze si vor fi pregatiti, de acum, si pentru astfel de situatii”, anunță Salvamont România.

AUTOR: F.S.