You are currently viewing Marea Britanie interzice navelor rusești să mai intre în porturile sale

Marea Britanie interzice navelor rusești să mai intre în porturile sale

Navele ruseşti nu mai au voie să intre în porturi din Marea Britanie, potrivit ministrului britanic al Transporturilor, Grant Shapps, relatează dpa, citată de Agerpres.

”Tocmai am devenit prima naţiune care a adoptat o lege care implică o Interdicţie totală a Tuturor navelor cu ORICE conexiune rusă să intre în porturi britanice”, a scris el pe Twitter, făcând apel la alte ţări să urmeze exemplul.

Marea Britanie a introdus sancţiuni de amploare împotriva Moscovei, care vizează în primul rând sectorul financiar rus. Avioanele ruseşti, de asemenea, nu mai au autorizare să aterizeze în Marea Britanie.

„Interzicerea navelor rusești în porturile din Regatul Unit și noile sancțiuni economice împotriva instituțiilor financiare ruse cheie, inclusiv a băncii sale centrale, în strânsă coordonare cu aliații noștri, vor degrada economia Rusiei și vor ajuta să ne asigurăm că Putin va pierde”, a declarat ministrul britanic de externe Liz Truss.

Autor: Adrian G.