You are currently viewing Facebook a fost interzisă în Rusia

Facebook a fost interzisă în Rusia

Rusia a interzis Facebook, potrivit unui raport al agenţiei ruse de ştiri de stat RIA Novosti, citat de BBC.

Agenţia afirmă că Roskomnadzor, organismul de supraveghere a mass-media din ţară, a decis să blocheze accesul la platforma de socializare, adăugând că au existat 26 de cazuri de discriminare împotriva mass-media ruseşti de către Facebook începând cu octombrie 2020, accesul fiind restricţionat pentru canale susţinute de stat precum RT şi agenţia de ştiri RIA.

Meta a confirmat vineri decizia guvernului rus de a bloca accesul la Facebook în Rusia şi a deplâns faptul că „milioane de ruşi obişnuiţi vor fi în curând privaţi de informaţii de încredere”, a afirmat Nick Clegg, preşedinte pentru afaceri globale al grupului american, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Autor: Adrian G.