You are currently viewing Îngrijorați  de imaginea Senatului, liberalii propun recompense pentru parlamentarii implicați în acțiuni de voluntariat

Îngrijorați de imaginea Senatului, liberalii propun recompense pentru parlamentarii implicați în acțiuni de voluntariat

Angajaţii Senatului vor putea beneficia de 5 zile libere dacă se implică în activităţi de voluntariat în beneficiul refugiaţilor ucraineni, ca urmare a unei propuneri a PNL, aprobată ieri, cu unanimitate de voturi, în Biroul Permanent al Senatului, relatează News.ro.

Zilele libere vor fi acordate în baza unui document doveditor al activităţii de voluntariat desfăşurate (va fi decis în urma consultărilor cu autorităţile locale)”, se arată în memorandumul intern semnat de vicepreşedintele Senatului, liberala Alina Gorghiu.

În ceea ce priveşte impactul urmărit de o asemenea măsură, politicianul liberal precizează că este benefică pentru imagine. „Prezenta propunere va contribui semnificativ la creşterea imaginii instituţiei Senatul României, demersul reprezentând dovada solidarităţii, unităţii şi implicării la toate nivelurile. Implementarea acestei măsuri, va marca o premieră în activitatea instituţiei şi va contribui, la nivel extern, la poziţionarea instituţiei ca o instituţie deschisă, ce este mereu aproape de oameni şi care răspunde rapid în situaţii de criză. De asemenea, la nivel intern măsura va transmite şi sublinia în cultura organizaţională valori precum implicare civică, solidaritate, generozitate şi unitate”.

AUTOR: F.S