You are currently viewing Moscova nu va putea contracta împrumuturi de la FMI și Banca Mondială

Moscova nu va putea contracta împrumuturi de la FMI și Banca Mondială

Președintele SUA, Joe Biden, a anunțat, vineri, sancțiuni împotriva Rusiei, între care retragerea clauzei națiunii celei mai favorizate și împiedicarea posibilității ca Moscova să contracteze împrumuturi de la FMI și Banca Mondială.

Biden a spus că vor fi interzise importurile de caviar, vodcă, diamante din Rusia, precum și exportul de produse de lux către Rusia.

„Vom fi siguri că Ucraina are armament să se apere, vom trimite medicamente, alimente, vom primi cu brațele deschise refugiații ucraineni”, a mai spus președintele SUA.

Joe Biden a dat asigurări că fiecare centimetru din teritoriul NATO va fi apărat și a precizat că Alianța nu vrea să se lupte cu Rusia în Ucraina, pentru că ar însemna declanșarea celui de-al treilea război mondial.

„Dar acțiunea lui Putin în Ucraina nu va fi o victorie”, a dat asigurări Biden.

Clauza națiunii celei mai favorizate înseamnă cel mai favorabil statut în relațiile comerciale. Acest principiu se aplică atât la importul mărfurilor, cât și la exportul lor și se referă la taxe vamale, alte taxe la frontieră, regimul de import-export, formalitățile vamale, reglementările privind comerțul internațional.

,,Rubla și-a pierdut jumătate din valoare, 200 de ruble acum la un dolar. Bursa de la Moscova e închisă de două săptămâni, pentru că dacă o deschid s-ar prăbuși. Corporațiile pleacă din Rusia și închidem în continuare corporațiile,” a spus Biden.

Autor: Adrian G.