Zi importantă, astăzi, pentru antreprenorii dâmbovițeni din domeniul HORECA. Aceștia au semnat, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, Acordul de constituire al Asociației ”HoReCa Dâmbovița”. Acesta este, potrivit lui Valentin Calcan, președintele CCIA „primul pas spre a avea cea mai puternică organizație patronală, la nivelul județului nostru”.
Asociația are drept scop realizarea activităților privind promovarea și dezvoltarea turismului dâmbovițean, sprijinirea acțiunilor de parteneriat ale membrilor săi cu autoritățile publice locale, centrale și cu alte persoane juridice din țară și din străinătate, reprezentarea, identificarea, promovarea, susținerea și apărarea intereselor economice, profesionale, tehnice și juridice ale membrilor săi în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane juridice sau fizice. De asemenea, asociația își propune să susțină brandul „Dâmbovița Turistică”.
”Dezvoltarea companiilor dâmbovițene atrage după sine dezvoltarea întregului județ și, în acest sens, este nevoie de un efort comun pentru susținerea și promovarea mediului de afaceri.
Asociația HoReCa Dâmbovița este punctul de plecare pentru calitate în turism, pentru încredere într-o comunitate unită și pentru importanța vitală a eticii în afaceri”, se arată într-un comunicat de presă remis de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.
Din conducerea asociației fac parte Oana Voicu, Valentin Lixăndroiu, Bogdan Hîncu și Bogdan Berentan, cunoscuți antreprenori dâmbovițeni.

”Aceasta este, evident, o asociație ocupațională, care are ca scop promovarea și apărarea drepturilor celor care activează în domeniul HoReCa (…) am creat această asociație în ideea de a face ceva concret nu doar o nouă entitate cu funții”, a declarat președintele Asociației, Valentin Lixăndroiu.

”După acești doi ani în care industria HoReCa a fost extrem de afectată, după cum bine știți, ne-am hotărât să dăm drumul acestei asociații, care are rolul de a sprijini, de a asigura suport și de a reprezenta întreaga industrie, la nivel local. O să fim organizați pe comisii, care vor sprijini pe fiecare palier în parte acțiunea întregului domeniu”, a explicat vicepreședintele asociației, Bogdan Hîncu.

AUTOR: F.S.














