You are currently viewing CJD a depus 7 proiecte, în valoare de peste 300  de milioane de lei, pe programul Anghel Saligny

CJD a depus 7 proiecte, în valoare de peste 300 de milioane de lei, pe programul Anghel Saligny

Consiliul Județean Dâmbovița a depus spre finanțare 7 obiective, pe programul național Anghel Saligny. Acestea vizează modernizarea și reabilitarea a 47 de kiolometri de drumuri, cu o valoare totală a lucrărilor de peste 300 de milioane de lei. Președintele  CJD, Corneliu Ștefan, a precizat, astăzi, într-o conferință de presă, că, începând cu luna aprilie, Ministerul Dezvoltării va începe evaluarea proiectelor, urmată de semnarea de contracte, pentru cele declarate eligibile.

Printre obiectivele depuse pentru finanțare, se numără cele două drumuri de importanță vitală, pentru zona mantană dâmbovițeană. Este vorba despre proiectul de modernizare al DJ 714, sector Bolboci – contur Lac Bolboci- Cheile Tătarului, desfășurat pe o lungime de 5 km, cu o  valoare totală de 10 milioane de lei și despre modernizarea DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci, până la Padina, un tronson cu o lungime de 21,6 km, în valoare de 90 de milioane de lei.

Peste 3.100 de primării din toată țara au depus proiecte prin programul Anghel Saligny, pentru care cer în total 137 de miliarde de lei. Bugetul total alocat este însă de aproape 3 ori mai mic – 50 de miliarde de lei. Din cele 3.228 de unități administrativ-teritoriale din România, doar 81 nu au cerut bani, arată datele publicate de Ministerul Dezvoltării. Toate consiliile județene și toate sectoarele municipiului București au cerut finanțare.

AUTOR: F.S.