You are currently viewing După primele două săptămâni, fruntașe la colectarea selectivă sunt comunele Bilciurești, Lucieni și Lungulețu cu peste 2250 kg de hârtie, carton, plastic și metal

După primele două săptămâni, fruntașe la colectarea selectivă sunt comunele Bilciurești, Lucieni și Lungulețu cu peste 2250 kg de hârtie, carton, plastic și metal

Procesul colectării selective a început în județul Dâmbovița. În unele localități lucrurile se mișcă mai greu, la acest nou început, recunoaște președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care laudă, la polul opus, comunitățile din Bilciurești, Lucieni și Lungulețu de unde deja s-au colectat, în primele două săptămâni, peste 2250 kg de hârtie, carton, plastic și metal. Liderul administrației județene reamintește că reușita acestui program reprezintă un efort comun, făcut pentru comunitate, mediu și buzunarele noastre și face un nou apel la dâmbovițeni.

Vreau să adresez, încă o dată, rugămintea, tuturor cetățenilor, să ne sprijine în efortul comun de atingere a țintelor de reciclare, care pot fi îndeplinite doar prin colectarea selectivă la sursă. Asta presupune să depozităm deșeurile pe fracții distincte, conform destinației recipienților și nu în amestec. Sunt convins că, prin colectarea selectivă a deșeurilor, răspundem așteptărilor tuturor dâmbovițenilor. Am creat infrastructura necesară colectării selective, acum depinde doar de noi, să o folosim așa cum trebuie”, a subliniat Corneliu Ștefan, în conferința de presă susținută la sediul CJD.

AUTOR: F.S.