La Aninoasa, lucrările de restaurare și consolidare a Bisericii Sfântul Gheorghe, din cadrul Mănăstirii Viforâta, au intrat în linie dreaptă, anunță primarul comunei Vlăduț Niculae. Potrivit edilului, stadiul de execuție, la acest moment, depășește 95%.

”În urma vizitei de azi de la Mănăstirea Viforâta, ne-am convins că lucrările de reabilitare a bisericii “Sfântul Gheorghe” sunt în linie dreaptă, cu un nivel de execuție care depășește 95% până în acest moment!
În Comuna Aninoasa, prin existența celor două mănăstiri, Dealu și Viforâta, turismul ecumenic reprezintă un domeniu căruia trebuie să-i acordăm o mult mai mare atenție, pentru că avem cu adevărat ce să punem în valoare”, scrie primarul comunei Aninoasa, într-o postare.

Mânăstirea Viforâta reprezintă o bijuterie a artei eclesiastice din Ţara Românească, care dovedeşte statornicia, cultura şi credinţa ortodoxă a locuitorilor de pe aceste meleaguri.
AUTOR: F.S.














