Fermierii români cer ca ministrul Agriculturii să fie inclus în CSAT în contextul conflictului din Ucraina. Există riscul unei crize alimentare, în întreaga lume, spun aceștia.
„Securitatea alimentară a României este și va rămâne esențială în actualul context internațional”, spun fermierii din cadrul Asociației Forța Fermierilor, care vor un acord politic al partidelor parlamentare pentru modificarea legii privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
„Din cauza războiului din Ucraina, pe fondul unui context internațional care va rămâne complicat mulți ani de acum înainte, și din perspectiva funcționării piețelor regionale și globale agroalimentare, membrii AFF consideră că este necesară o inițiativă legislativă pentru modificarea articolului nr. 5, aliniatul 3, din legea menționată, mai precis introducerea ministrului Agriculturii în componența CSAT”, scrie într-un document semnat de fermieri, care a fost trimis și președintelui României, Klaus Iohannis.
AUTOR: F.S.














