You are currently viewing Miniştrii Cabinetului Ciucă sunt aşteptaţi, mâine, la şedinţa coaliţiei. Surse liberale vorbesc despre remanieri

Miniştrii Cabinetului Ciucă sunt aşteptaţi, mâine, la şedinţa coaliţiei. Surse liberale vorbesc despre remanieri

Toţi miniştrii Cabinetului Ciucă sunt aşteptaţi, mâine, la şedinţa coaliţiei, în care ar urma să se discute cu fiecare dintre aceştia, pe rând, timp de 30 de minute, afirmă surse politice.

Ședinţa coaliţiei ar urma să înceapă la ora 11.00, iar miniştri sunt chemaţi, pe rând, începând cu ora 13.00.

Anterior, surse liberale au afirmat pentru Ziare.com că preşedintele PNL Florin Cîţu se gândeşte la o discuţie serioasă despre remanieri în Guvern, potrivit unor discuţii din partid. PNL a crescut în sondaje în ultima lună, iar Florin Cîțu le-ar fi propus colegilor de partid să vină cu fețe noi în Executiv, pentru a menține traiectoria ascendentă a partidului.

Mai mulți lideri din teritoriu sunt nemulțumiți de prestația ministrului Energiei, Virgil Popescu. “Virgil a tras partidul în jos în criza facturilor. Eu, unul, n-am mai ieșit la TV pentru că pur și simplu nu le puteam explica oamenilor de ce primesc facturi duble la curent sau la gaz. Iar Virgil nu e nici pe departe un bun comunicator, să-mi fie cu iertare”, a declarat unul dintre liderii PNL, pentru ziare.com.

De asemenea, un alt demnitar care a stârnit nemulțumiri în partid este Lucian Bode. Ministrul de Interne este acuzat că a gestionat slab criza refugiaților ucraineni. Florin Cîțu ar vrea ca pe lista remanierilor să fie trecut și ministrul PSD al Finanțelor, Adrian Câciu, pe motiv că România a împrumutat bani la cea mai mare dobândă din ultimii ani. Însă premierul Nicolae Ciucă are nevoie de acordul lui Marcel Ciolacu pentru a-l da afară pe Câciu din guvern.

AUTOR: F.S.