Statele Unite vor restricționa vizele unor oficiali chinezi pentru implicarea lor în „acte represive” împotriva grupurilor minoritare etnice și religioase, a spus luni secretarul de stat Antony Blinken, citat de Reuters.
„Se crede că acești oficiali sunt responsabili sau complici la eforturile de reprimare a celor care au anumite religiii și practici spirituale, a membrilor grupurilor minorităților etnice, a dizidenților, a apărătorilor drepturilor omului, a jurnaliştilor, a sindicaliștilor, a membrilor societății civile și a protestatarilor pașnici atât în China, cât și în afara acesteia”, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat.
„Statele Unite resping eforturile oficialilor Chinei de a hărțui, intimida, supraveghea și răpi membrii grupurilor minoritare etnice și religioase, inclusiv cei care caută siguranță în străinătate, și pe cetățenii americani care vorbesc în numele acestor populații vulnerabile”, mai arată Departamentul de Stat.
La sfârșitul anului trecut, Statele Unite au adoptat sancţiuni economice împotriva unor companii de biotehnologie şi de înaltă tehnologie chineze, pe care le acuză că au o contribuţie la amplificarea supravegherii minorităţii uigure din provincia Xinjiang din China.
Editor: Adrian G.














