Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, sub coordonarea procurorului de caz, au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, trei bărbați, în vârstă de 20 și 23 de ani, din localitățile Runcu și Pietroșița. Bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări a reieșit că bănuiții, în noaptea de 21 spre 22 martie a.c., ar fi pătruns într-o magazie a unei societăți comerciale cu punct de lucru în localitatea Moroeni, de unde ar fi sustras 130 de litri de combustibil și mai multe canistre, prejudiciul fiind estimat la 2.000 de lei.
Pe parcursul acestei zile, 25 martie, cei trei vor fi prezentați magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, urmând să fie dispuse măsurile prevăzute de lege.
IPJ DÂMBOVIȚA














