Vești bune, de la Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște. Au început angajările în mai multe compartimente din combinat (Laminoare, Resurse Umane, IT, Protectia Muncii, Achizitii, primitori-distribuitori, CTC, Asigurarea Calitatii), anunță liderul sindical Gabriel Banu, care adaugă că anul acesta, numărul de angajați preconizat este de 500. Până acum, peste 2 mii de cv-uri au fost primite de noua conducere.
„Reponirea LPMici este preconizata in luna iulie iar a otelariei peste aproximativ 6 – 8 luni intrucat trebuie adusa si montata noua instalatie de desprafuire. Bine ar fi ca totul sa decurga perfect si sa reusim repornirea mai devreme.
Tot in perioada imediat urmatoare vor fi facute mai multe angajari, cu personal de mentenanta si tehnologic pentru operatiile necesare punerii in functiune a LPMici. Personalul pentru sectorul ajustaj va fi angajat dupa obtinerea certificarilor/autorizarilor/atestatelor fara de care nu se poate vinde materialul laminat. Acest lucru nu poate fi facut decat dupa o campanie de laminare, adica sa existe produsul finit.
Sa revenim acum la partea salariala. Salariile de incadrare ale muncitorilor calificati sunt conform grilei atasate, cuprinse de la 1, la 7, in functie de pregatirea profesionala si complexitatea locului de munca ocupat.
Pentru sefi de tura/maistri salariile de incadrare sunt cuprinse intre 7 – 10 evident luandu-se in considerare criteriile amintite mai sus.
La salariul de baza se adauga :
– spor de noapte (25% din salariul de baza);
– spor pentru orele suplimentare efectuate peste programul normal de lucru (100% din salariul de baza);
– spor pentru orele lucrate in zilele de sarbatoare legala (100% din salariul de baza);
– spor de 200% din salariul de baza se acorda salariatilor care vor lucra in perioadele:
• 24 decembrie ora 22.00 – 27 decembrie ora 6.00
• 31 decembrie ora 22.00 – 2 ianuarie ora 6.00`
• prima zi de Paste ora 6.00 – a doua zi de Paste ora 6.00
– Pentru munca efectuata in zilele de sambata si duminica (repausul saptamanal se efectueaza in alte zile decat sambata si duminica) se acorda un spor de week-end de 35% din salariul de baza;
– Sporul de fidelitate se acorda in suma fixa si este in functie de vechimea in societate (atasat);. Intrucat salariatii de la Targoviste nu au cum sa aiba vechime in DONALAM, am propus patronatului sa asimileze anii lucrati in COS Targoviste, Mechel Targoviste si Mechel Reparatii Targoviste ca perioade lucrate in societate, iar conducerea a fost de acord;
– Tichete de masa in cuantum de 18 lei/tichet;
– Prime de performanta;
– Prima de Paste, Craciun, Ziua Metalurgistului fiecare in cuantum de 300 lei acordate in tichete;
– Prima de Vacanta in cuantum de 1500 lei in vouchere de vacanta;
– Numarul zilelor de concediu de odihna este stabilit in functie de vechimea in munca (atasat).
– Prima ce se acorda salariatului la pensionare;
– Ajutoare suplimentare acordate la producerea unui eveniment (nastere copil, deces, boli grave sau alte situatii sociale deosebite);
– Zile libere platite pentru evenimente speciale legate de situatii familiale (casatorie, nastere copil,deces etc.);
– Asigurare medicala impotriva riscurilor de munca si a bolilor profesionale.
In linii mari acestea sunt drepturile salariatilor dar am convingerea ca odata reluata activitatea si atinse obiectivele propuse va exista deschidere pentru cresterea anumitor drepturi. Deloc de neglijat este faptul ca pana in prezent grupul BELTRAME a cheltuit o suma impresionanta pentru salvarea acestui combinat. Aceasta suma va creste pentru ca vor urma operatiunile de repornire, separat de sumele ce se vor investi in modernizarea fluxurilor vechi si constructia noii otelarii si a laminorului.
Nu voi putea sa multumesc pe toata lumea pentru ca acest lucru este imposibil. Cunosc supararea unor persoane care pana in acest moment nu au fost contactate in vederea angajarii dar exista sanse tinand cont ca se spera anul acesta sa ajungem la 500 de salariati si ulterior repornirii acest numar sa creasca. Selectia din numarul CV-urilor stranse (in jur de 2000) va fi facuta de noua conducere care are o viziune noua dar nadajduiesc ca adaptarea salariatilor va veni din mers”, subliniază liderul de sindicat de la COS Târgoviște.

AUTOR: F.S.














