You are currently viewing Erdogan, mesaj optimist înaintea negocierilor dintre Rusia și Ucraina

Erdogan, mesaj optimist înaintea negocierilor dintre Rusia și Ucraina

Negocierile dintre delegația rusă și cea ucraineană, care au loc marți la Istanbul, ar putea deschide calea pentru o întâlnire a celor doi lideri, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, a declarat marți președintele turc Tayyip Erdogan, potrivit Reuters.

Erdogan le-a vorbit celor două delegații, înainte de începere unei noi runde de negocieri. Într-un discurs televizat, Erdogan a spus că a sosit timpul ca discuțiile să dea rezultate concrete și a cerut o încetare imediată a focului, spunând că „oprirea acestei tragedii” depinde de ambele părți.

„Într-un moment atât de dificil, suntem încântați să vă urăm bun venit și să contribuim la eforturile dumneavoastră de a stabili pacea”, a spus Erdogan, adăugând: „Îmi doresc ca întâlnirile și discuțiile noastre să se dovedească a fi de bun augur pentru țările voastre, regiunea noastră și întreaga omenire”.

El a spus că atât Zelenski, cât și Putin din Rusia sunt „prieteni valoroși” ai Turciei.

Editor: Adrian G.