Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, ieri, în orașul Balș (jud. Olt), 20 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.
Locuințele (10 garsoniere și 10 apartamente cu 2 camere) au fost construite în amplasamentul din strada Nicolae Bălcescu nr. 135B, tronson A, pe un regim de înălţime S+P+4E (subsol+parter+4 etaje), valoarea obiectivului de investiție fiind de 3.563.142,83 lei (inclusiv TVA).
Până în prezent, în județul Olt, ANL a finalizat, în cadrul aceluiași program, 802 unități locative, în localitățile:
▶️ Caracal (194 de unități locative);
▶️ Piatra Olt (120 unități locative);
▶️ Balş (60 de unități locative);
▶️ Scorniceşti (60 de unități locative);
▶️ Drăgăneşti-Olt (60 de unități locative);
▶️ Corabia (20 de unități locative);
▶️ Potcoava (24 de unități locative);
▶️ Slatina (264 de unități locative).
Editor: Adrian G.














