You are currently viewing Ionuț Săvoiu, secretar de stat: în perioada următoare, vom lua măsuri pentru a spori oportunitățile de pregătire profesională în domeniul feroviar

Ionuț Săvoiu, secretar de stat: în perioada următoare, vom lua măsuri pentru a spori oportunitățile de pregătire profesională în domeniul feroviar

Continuă întâlnirile bilunare dintre conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a Autorității pentru Reformă Feroviară și sindicatele reprezentative din domeniul feroviar. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, astăzi au fost analizate problemele actuale din sistemul feroviar românesc, inclusiv lipsa resursei umane, și proiectele ARF, cu impact asupra lucrătorilor din domeniul feroviar și a publicului larg.

Așa cum ne-am anagajat, la 1 aprilie 2022, ministerul nostru a reușit să aprobe în Guvern bugetele tuturor companiilor cu capital de stat din domeniul feroviar.
Am ascultat cu atenție aspectele prezentate de liderii sindicali referitoare la necesitatea, oportunitatea și legitimitatea eforturilor ARF de a încheia un contract de servicii publice (CSP) de o durată de zece ani cu cei șase operatori de pe piața de transport feroviar de călători din România. În acest fel, s-ar asigura premisele unei concurențe juste cu operatorii feroviari.

Liderii de sindicat au reliefat și starea precară a infrastructurii și lipsa de material rulant, până la prorogarea termenelor cu privire la implementarea Statutului personalului feroviar.
În acest sens, împreună cu președintele ARF, Ștefan Roșeanu am adus la cunoștința liderilor că va fi accesată și opțiunea de a extinde comanda inițială de 20 de rame cu alte 17 unități, ce urmează a fi livrate de compania Alstom începând cu finalul anului 2023.

De asemenea, ARF se pregătește de relansarea procedurii de achiziție pentru rame electrice destinate traficului regional și suburban, precum și de lansarea procedurilor pentru achizițiile de rame electrice cu tracțiune alternativă – hidrogen și baterii.
MTI prin ARF pregătește documentațiile pentru achiziția a 32 de rame electrice și pe hidrogen.
Asta înseamnă peste 125 de vagoane noi. Adică peste 5.500 de locuri in condiții moderne de călătorie.
În plus, este in pregatire achizitia a încă 16 locomotive electrice noi.

Problema resursei umane din sectorul feroviar românesc a fost serios discutată, știut fiind faptul că operatorii și companiile din domeniu au un deficit puternic de personal cu experiență. Acest lucru poate avea un impact nu doar asupra calității serviciilor, dar și asupra siguranței feroviare. Printre statisticile discutate s-a menționat și faptul că 90% din forța de muncă a operatorilor privați este formată din pensionari, iar pentru operatorii cu capital de stat aceasta se încadrează într-o proporție de 25-30%.

Noi, conducerea MTI am conștientizat acuitatea acestei probleme, drept pentru care, în perioada următoare, vom lua măsuri concrete pentru a spori oportunitățile de pregătire profesională în domeniul feroviar. Aceste măsuri le vom face publice mai cu seamă că noile trenuri care vor fi achiziționate vor conduce la multiplicarea serviciilor feroviare și, implicit, la necesitatea sporirii numărului de angajați din sector.

Am solicitat ARF ca achizițiile de material rulant se se încadreze într-o strategie de identificare atât a nevoilor parcul de material rulant românesc, cât și a multiplelor surse de finanțare – fonduri comunitare, leasing operațional și investiții efectuate de operatori, împrumuturi. Această strategie ar trebui definitivată până la finalul anului curent. Ședința s-a încheiat prin stabilirea modului de lucru și a agendei pentru întâlnirea din 15 aprilie” scrie secretarul de stat Ionuț Săvoiu, pe pagina sa de Facebook.

AUTOR: F.S.