Sunt zile, ca aceasta, în care nu-mi găsesc cuvintele potrivite. Mă scufund de câteva săptămâni într-un abis sentimental și pare nu doar că nu găsesc ieșirea, ci și că nu fac nimic să o caut. Am, de când mă știu, o afinitate teribilă pentru tristețe. Mi se întâmplă extrem de des să pic într-un borcan cu melancolie amestecată cu regret și simt, așa cum v-am mai spus într-un articol trecut, că mă aflu la granița dintre trecut și viitor, iar prezentul nici nu se întrezărește.

Cred că așa am fost mereu, de mic copil. Am fost percepută de cei din jur ca fericită, zâmbăreață și îndrăzneață, însă mereu am simțit că sunt mai mult de atât. Indiferent de ce am lăsat să se vadă, mereu m-au copleșit emoțiile, stările mele ciudate și greu de explicat pe care, în cele din urmă, am ajuns să le țin doar pentru mine.

Îmi plac teatrul, poezia, florile, stelele, gesturile mici și relațiile simple. Sunt, cred eu, ușor de mulțumit, iar partea sentimentală a jucat întotdeauna un rol important in viața mea. Sunt îndrăgostită până peste cap de tot ce mă înconjoară. Dau însemnătate și celor mai banale lucruri, mă opresc să miros flori și să zâmbesc animalelor, sunt așa cum sunt pentru că m-am educat să fiu așa și de fiecare dată când cineva încearcă, chiar și foarte puțin, să mă schimbe, mă întristez.

Astăzi, ca în multe alte zile, mă simt ca o felie de tort și simt că oamenii ajung să se îndrăgostească doar de glazură. Și cu toate acestea, să-ți placă doar conținutul mi se pare plictisitor. Cine ar putea să înțeleagă capriciile unei fete răsfățate și capricioase?

Știu, nu v-am spus nimic și cu toate acestea..v-am spus atât de multe! Un jurnal virtual, așa v-am numit, iar astăzi, mai mult ca niciodată, am simțit să vă tratez ca atare. În articolele mele este vorba des de contextul social, economic și cultural, am atins cu voi subiecte ca educația, politica, religia și orientarea sexuală, v-am povestit despre mine, despre ce mi s-a întâmplat, am fost tristă, fericită, entuziasmată și dezamăgită. M-am deschis pentru că nu vă cunosc și pentru că n-am s-o fac niciodată. La fel de bine pot fi și un avatar în spatele căruia mă ascund. Am învățat în timp că în viață poți fi orice îți dorești, atât timp cât visezi.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.