You are currently viewing Iarna nu se dă dusă din România. Meteorologii anunță temperaturi în scădere și chiar lapoviță și ninsoare

Iarna nu se dă dusă din România. Meteorologii anunță temperaturi în scădere și chiar lapoviță și ninsoare

Vremea se răcește accentuat și, în unele regiuni se anunță chiar fenomene meteorologice specifice iernii, în următorul interval. De astăzi, până luni la ora 3.00, în jumătatea nordică a ţării şi la munte vor fi precipitaţii, pe arii restrânse moderate cantitativ. În zonele joase de relief, acestea vor fi sub formă de ploaie pe parcursul acestei zile de, iar de la noapte se vor transforma local în lapoviţă şi ninsoare, anunță ANM.

La munte va ninge, la început pe creste, apoi şi la altitudini mai mici. În restul teritoriului, în a doua parte a zilei instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se va manifesta local prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi posibil grindină.

Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi în zona montană înaltă

Vremea va deveni deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie în vest, centru, nord şi nord-est.

ANM a emis şi două alerte Cod galben. Prima, în vigoare până diseară, la ora 21.00, anunţă că vântul va avea intensificări în Dobrogea şi în estul Munteniei, cu rafale de 55 – 65 km/h şi izolat peste 75 km/h.

Cel de-al doilea va fi în vigoare de mâine, de la ora 3.00 până luni la aceeaşi oră. În acest interval, în Carpaţii Orientali şi Occidentali, precum şi în zonele joase de relief din judeţele Maramureş, Bistriţa Năsăud, Mureş, Harghita, Suceava şi Neamţ, temporar va ninge însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă. Această avertizare vizează judeţele Mureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Harghita, Mureş, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa.

AUTOR: F.S.