You are currently viewing Peste 7300 de elevi din România vor susține teste PISA

Peste 7300 de elevi din România vor susține teste PISA

Pentru peste 7.300 de elevi din 180 de școli din România, în perioada 4 aprilie – 30 mai are loc testarea PISA 2022, care este computerizată, potrivit unui anunț publicat în Revista de Pedagogie de coordonatoarea testării, Unitatea de Cercetare în Educație.

În perioada 4 aprilie – 30 mai se va desfăşura faza principală a acestei cercetări, care implică evaluarea unui eşantion reprezentativ alcătuit din 7.350 de elevi din 180 de şcoli, dintre care 1.050 de elevi care învaţă în limba maghiară”, potrivit anunțului.

Este pentru prima dată când România susține acest test digitalizat, după ce, până în 2018 toți elevii români au susținut testarea cu pixul pe hârtie. OCDE nu mai acceptă, de la această ediție, state care să susțină testul altfel decât digitalizat.

Etapa de pretestare a avut loc, în România, în perioada 4 mai – 4 iunie 2021:

Au participat 43 de şcoli din România şi 2221 de elevi care au susţinut evaluarea computerizată, cu o rată de participare de 94,7%. Evaluarea a presupus rezolvarea de teste cognitive din domeniile matematică, ştiinţe, lectură şi gândire creativă, cât şi oferirea de răspunsuri la două chestionare: chestionarul general al elevului şi chestionarul privind TIC”, conform sursei citate.

Evaluarea PISA pune accent pe competenţele necesare pentru viaţa personală, socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii – cu alte cuvinte accentul nu cade neapărat pe ceea ce ştiu elevii, ci pe aplicarea cunoştinţelor în situaţii concrete de viaţă.

Evaluarea PISA nu este comprehensivă, adică nu testează toate rezultatele învăţării, toate achiziţiile elevilor în preajma finalizării învăţământului obligatoriu, ci vizează un set de competenţe definite în cadrul de referinţă, la nivel internaţional, pentru fiecare domeniu de testare.

PISA este o evaluare internaţională standardizată care se adresează elevilor cu vârsta de 15 ani, se arată în articolul amintit.

Editor: Adrian G.