Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în orașul Pucioasa, pe Aleea Trandafirilor! Polițiști și pompieri au intervenita locul unde, din primele informații, un autovehicul a ieșit de pe carosabil si a intrat intr-o curte. Mai exact, un conducător auto (bărbat), in timp ce se deplasa cu un autoturism, ar fi parasit partea carosabila și ar fi pătruns in curtea unui imobil unde ar fi acroșat un alt bărbat. În urma incidentului, două persoane sunt rănite.
La locul intervenției pompierii au găsit și identificat cele două persoane rănite, șoferul autovehiculului și o persoana aflata in curte. Victimele primesc îngrijiri medicale la locul accidentului de la echipajele SMURD și personalul Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița. Polițiștii efectuează cercetari, urmând sa stabilească cu exactitate cauza și împrejurările producerii accidentului rutier.


















