You are currently viewing Boris Johnson a fost la Kiev și a promis susținere puternică pentru Ucraina în lupta împotriva Rusiei

Boris Johnson a fost la Kiev și a promis susținere puternică pentru Ucraina în lupta împotriva Rusiei

Ministerul Apărării din Ucraina a publicat imagini cu premierul Marii Britanii, Boris Johnson, și cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care se plimbă prin Kiev și stau de vorbă cu oamenii.

,,S-au plimbat prin centrul Kievului și au vorbit cu oamenii obișnuiți. Așa arată democrația. Așa arată curajul. Așa arată prietenia adevărată între popoare și între națiuni”, este mesajul transmis de minister.
„Mă bucur foarte mult să vă întâlnesc. A fost un privilegiu pentru noi să vă ajutăm. Aveți un președinte remarcabil, domnul Zelenski, a făcut o treabă uimitoare. Ne dorim să continuăm să sprijinim populația Ucrainei, pentru atâta timp cât va fi necesar”, a afirmat Boris Johnson în timp ce dădea mâna cu un trecător.

Johnson și Zelenski trec printre oameni, pe o stradă din Kiev, iar în jurul lor se văd inclusiv baricade. Cei doi salută oamenii pe lângă care trec și le fac cu mâna. Pe durata deplasării, cei doi oficiali au fost însoțiți de mai mulți militari înarmați.

,,Vreau să încep, Volodimir, prin a admira încă o dată curajul poporului ucrainean în respingerea agresiunii îngrozitoare la care am asistat. În ultimele săptămâni, lumea a descoperit noi eroi, iar aceștia sunt locuitorii Ucrainei. Rușii credeau că Ucraina poate fi învinsă în câteva zile, iar capitala Kiev va cădea în câteva ore în fața armatei lor. Cât de mult s-au putut înșela! Cred că ucrainenii le-au arătat curajul unui leu, iar tu, Volodimir, ai fost răgetul leului. Cred că prin ceea ce a făcut Putin în locuri ca Bucha și Irpin, crimele sale de război i-au pătat permanent reputația, dar și pe a guvernului său”, i-a spus premierul britanic Boris Johnson președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski.

Regatul Unit va trimite 120 de vehicule blindate şi noi sisteme de rachete antinavă pentru a susţine Ucraina împotriva invaziei ruse, a anunţat Downing Street sâmbătă, după întâlnirea avută la Kiev de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu premierul britanic Boris Johnson. Ajutorul se adaugă celui format din echipamente militare de ultimă generaţie în valoare de 100 de milioane de lire sterline (130 de milioane de dolari), anunţat vineri de Londra.

De asemenea, Regatul Unit va garanta un credit suplimentar în valoare de 500 de milioane de dolari de la Banca Mondială pentru Ucraina.

În plus, guvernul britanic va liberaliza tarifele asupra majorităţii importurilor din Ucraina şi va oferi facilităţi vamale.

Editor: Adrian G.