You are currently viewing Lucrările la Școala Gimnazială Vulcana-Pandele, subiect de dispută între primar și un consilier local

Lucrările la Școala Gimnazială Vulcana-Pandele, subiect de dispută între primar și un consilier local

Atât eu, cât și întregul aparat de specialitate, facem toate demersurile pentru a duce la bun sfârșit terminarea reabilitării Școlii Gimnaziale Vulcana-Pandele”, dă asigurări primarul comunei, Radu Vasile, în urma luărilor de poziție ale consilierului local Dragoș Banu. Potrivit acuzațiilor USR-istului, pe care edilul le califică drept ”speculații nefondate”, proiectul de reabilitare, modernizare extindere și dotare al unității școlare ar fi un eșec, de care chiar primarul s-ar face vinovat. În replică, Radu Vasile argumentează că firma care câștigase licitația a intrat în insolvență, după care procedura a fost refăcută, urmând ca lucrările să fie din nou scoase la licitație, în cel mai scurt timp.

”În urma unor speculații nefondate făcute de un consilier local, legate de proiectul Reabilitare, modernizare, extindere și dotare – Școala Gimnazială Vulcana-Pandele, proiect finanțat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, mă fac nevoit să fac următoarele precizări:
– proiectul nu a avut continuitate, deoarece constructorul, care a câștigat licitația, a intrat în insolvență, fiind nevoiți să reziliem contractul; (dacă ne încălzește cu ceva aflați că alte 25 de primării au rămas cu ochii în soare din vina aceluiași constructor)
– pentru a scoate din nou la licitație proiectul, a fost necesar să actualizăm devizul restului de executat și este în curs o expertiză tehnică;
– apoi se va scoate la licitație lucrarea, probabil cam într-o lună.
Vă asigur că atât eu, cât și întregul aparat de specialitate, facem toate demersurile pentru a duce la bun sfârșit terminarea reabilitării Școlii Gimnaziale Vulcana-Pandele.
Pentru cei ce doresc mai multe informații corecte despre acest subiect, dar nu numai, vă aștept la primărie, pentru a nu cădea pradă dezinformărilor”, scrie edilul într-o postare pe Facebook.

AUTOR: F.S.