„Municipiul Târgoviște alege integritatea!” Sub acerst titlu a lansat, astăzi, municipalitatea locală proiectul finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, POCA/924/2/2/Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice (CP15/2021 pentru regiunile mai puțin dezvoltate – Sprijinirea măsurilor referitoare la prevenirea corupției la nivelul autorităților și instituțiilor publice locale).
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea și consolidarea capacității administrative a instituției prin eficientizarea activităților de prevenire și combatere a corupției în administrația publică locală, promovarea eticii și integrității pentru îmbunătățirea performanțelor în activitate, creșterea transparenței în procesul decizional, precum și îmbunătățirea cunoștințelor și a competențelor personalului și aleșilor locali.
Obiectivele specifice ale proiectului, care are o perioadă de implementare de 12 luni, le reprezintă creșterea gradului de implementare a măsurilor de prevenire a corupției și a indicatorilor de evaluare, creșterea gradului de conștientizare a efectelor corupției la nivelul personalului din administrația publică locală și în rândul cetățenilor, dar și îmbunătățirea cunoștințelor și a competențelor personalului și aleșilor locali în ceea ce privește măsurile anticorupție.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 414.584,00 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 406.292,32 lei, iar valoarea eligibilă a cofinanțării din bugetul local de 8.291,68 lei.
AUTOR: F.S.














