You are currently viewing ALEXANDRU OPREA: Programul Sprijin pentru România este o gulgută

ALEXANDRU OPREA: Programul Sprijin pentru România este o gulgută

Programul Sprijin pentru România este o gulgută”, afirmă fostul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea. Potrivit actualului președinte al APP, mai mult decât faptul că sumele promise sunt nesustenabile, mici și vor veni foarte târziu, prin numărul beneficiarilor anunțați pentru aceste măsuri, practic coaliția recunoaște că 75% din populația României se zbate în sărăcie

 ”A spune că 12 milioane de familii au nevoie de ajutor, pentru că sunt familii sau persoane paupere, în stare de sărăcie, din cei vreo 16 milioane, cred eu că mai suntem trăitori pe aceste meleaguri, înseamnă că 75% din populația României se zbate în sărăcie. Dacă ăsta este un titlu de glorie pentru un Guvern format din trădătorii PSD și din cei de la PNL și UDMR, înseamnă că noi nu ne mai găsim rostul pe aceste meleaguri. Ceea ce nu spune acest guvern este faptul că zilele trecute au făcut un împrumut, pentru alimentarea deficitului de cont curent, cu o dobândă de 6%, 6.2% mai exact. Datoria publică a României a ajuns să depășească 50% din PIB-ul României. Este o datorie de natură să ne îngrijoreze pe fiecare dintre noi (…) împovărăm cetățenii acestei țări cu dobânzi exorbitante”, a explicat politicianul invitat, în această seară, la Riposta pe Net și Damboviteanul.com.

Alexandru Oprea a mai subliniat că este convins că inflația nu este 10%, așa cum declară autoritățile, ci în jur de 25-30%, așa cum se poate observa în prețurile de consum, care s-au dublat. Dar, lucrul cel mai îngrijorător, spune Oprea, este că aceasta se află la cea mai ridicată valoare din ultimii 18 ani. Mai mult decât atât, și ROBOR- are cea mai ridicată valoare din ultimii 9 ani.

”Lucrul ăsta cred că trebuie să preocupe pe fiecare dintre cetățenii României”, subliniază președintele APP Dâmbovița.

AUTOR: F.S.