You are currently viewing Organizatorii Turneului de la Wimbledon anunță oficial excluderea jucătorilor din Rusia și Belarus la ediția de anul acesta

Organizatorii Turneului de la Wimbledon anunță oficial excluderea jucătorilor din Rusia și Belarus la ediția de anul acesta

Organizatorii turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului, au confirmat, miercuri, interdicția participării jucătorilor de tenis ruși și belarusi, la ediția din acest an.

„Este responsabilitatea noastră să ne jucăm rolul în eforturile pe scară largă ale guvernului, industriei, instituțiilor sportive și creative de a limita influența globală a Rusiei prin cele mai puternice mijloace posibil„, se arată într-un comunicat.

The Guardian și The New York Times au scris anterior că organizatorii urmează să facă un anunț în acest sens. Marele absent va fi, în aceste condiții, rusul Daniil Medvedev, care se luptă cu Novak Djokovic pentru fotoliul de lider mondial.

“În circumstanțele unei astfel de agresiuni militare nejustificate și fără precedent, ar fi inacceptabil ca regimul rus să obțină vreun beneficiu din implicarea jucătorilor ruși sau bielorusi la Campionate. Prin urmare, intenția noastră este, cu regret profund, să refuzăm înscrierile jucătorilor ruși și bieloruși la Campionatele din 2022”, a declarat Clubul de Tenis All England (AELTC) într-un comunicat.

Interdicția va însemna că numărul 2 mondial, rusul Daniil Medvedev, și belarusa Victoria Azarenka, fostă număr 1 WTA,  nu vor  concura la All England Club în această vară. Măsura a fost luată din cauza invaziei Ucrainei de către Rusia și a sprijinului acordat Moscovei de către Belarus.

Prezența sportivilor ruși și a celor belaruși a fost interzisă în majoritatea sporturilor, însă nu și în tenis, unde ei au voie să joace în turneele ATP și WTA, dar sub steag neutru. Wimbledon este primul turneu de tenis care va interzice prezența lor. În schimb, ei pot participa Openul Francez de luna viitoare.

Daniil Medvedev, care a  devenit lider mondial chiar în săptămâna în care țara sa invada Ucraina, detronându-l pe sârbul Novak Djokovic, a reacționat imediat și și-a exprimat sprijinul pentru pace.

„N-a fost ușor să mă trezesc și să văd știrile de acasă. Sunt jucător de tenis vreau să promovez pacea peste tot în lume. Jucăm în atâtea țări diferite, am fost în atâtea locuri, atât ca junior, cât și ca profesionist. Nu e deloc ușor să aud asemenea știri. Sunt cu totul pentru pace”, declara atunci Medvedev, după  calificarea în semifinalele turneului de la Acapulco. La acel meci, soția sa, Daria, a purtat o bluză în culorile steagului ucrainean.

Sunt patru ruși în top 30 și doi în top 10  – Daniil Medvedev locul 2 ATP, care a fost lider mondial o scurtă perioadă de timp în 2022 –  și Andrey Rublev, locul 8 mondial. Sunt două jucătoare din Belarus în top 20, inclusiv semifinalista de anul trecut la Wimbledon Aryna Sabalenka (actualul nr. 4 mondial) și o rusoaică, Anastasia Pavluychenkova.

Federația Internațională de Tenis a exclus deja Rusia și Belarus de la competițiile pe echipe Cupa Davis și Cupa Billie Jean King.

Editor: Adrian G.