You are currently viewing Putin a participat la slujba de Înviere la Catedrala din Moscova

Putin a participat la slujba de Înviere la Catedrala din Moscova

Președintele rus Vladimir Putin a participat la slujba de Înviere la Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, potrivit Kremlinului. Putin a transmis un mesaj în care vorbește despre „înaltele idealuri și valori morale” care îi unesc pe creștinii ortodocși și despre „sentimentele luminoase” și „credința în triumful vieții”, pe care le trezește în oameni această sărbătoare. 

Președintele rus Vladimir Putin și-a făcut apariția la Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova în jurul miezului nopții.

Alături de liderul Kremlinului, la slujba de Înviere a participat și primarul Moscovei, Serghei Sobyanin, informează agenția de presă de stat rusească TASS.

Această mare sărbătoare îi unește pe creștinii ortodocși, pe toți cetățenii Rusiei care celebrează renașterea lui Hristos, în jurul unor înalte idealuri și valori morale și trezește în oameni cele mai luminoase sentimente, credința în triumful vieții, bunătate și justiție”, a transmis Vladimir Putin într-o declarație citată de Kremlin.

Președintele Rusiei a lăudat, de asemenea, activitatea Bisericii Ortodoxe Ruse și a celoralte confesiuni creștine în păstrarea tradițiilor.

Slujba de Înviere a fost ținută de Patriarhul Kiril al Moscovei și al Întregii Rusii.

Conform tradiției, în timpul slujbei, președintele i-a oferit șefului Bisericii Ruse un ou decorativ de Paște – un simbol al Învierii lui Hristos și al triumfului vieții.

De Paște, de regulă, președintele Putin vine să se închine în Catedrala lui Hristos Mântuitorul. Doar de două ori a participat la sărbătorile de Paște în afara capitalei – în 2000 la Catedrala Sfântul Isaac din Sankt Petersburg și în 2003 la Catedrala Sfântul Nicolae din Dușanbe, unde se afla în vizită. Sursa citată mai precizează că președintele Rusiei a lipsit o singură dată de la slujba de Înviere, în 2020, din cauza pandemiei de coronavirus.

Editor: Adrian G.